Satul în Moldova Medievală. Instituţiile

   Lucrarea regretatului istoric ieșean, Alexandru I. Gonţa reprezintă o veritabilă istorie a epocii medievale moldoveneşti prin prisma informaţiilor pe care le aduce. Structurată în trei mari capitole: Teritoriile comunităţii familiale sub semnul imperiului jurământului "cu brazda-n cap", Satul domeniului feudal prin jurământul de credinţă al juzilor şi cnejilor şi Justiţia în satul moldovenesc, lucrarea atinge o serie din multele probleme neelucidate sau într-o oarecare măsură lămurite referitoare la începuturile medievale ale statului românesc de la est de Carpaţi. Spre exemplu, multe dintre problemele de ordin toponimic sau hidronimic sunt tratate cu o deschidere şi documentare rar întâlnită în lucrările publicate pe aceiași temă.        
  Autorul tratează cu o seriozitate științifică în prima parte probleme dificile ale începutului de ev mediu moldovenesc cum ar fi trecerea de la societatea gentilică la cea feudală şi analizează cu maximă atenţie rămăşiţele gentilice păstrate în societatea moldovenească. Aceste rămăşiţe se regăsec în multitudinea de instituţii medievale ale Moldovei, fapte documentate într-un mod meticulos, specific unui istoric de clasă. Instituţia adunării megieşilor cu rolul de a delimita hotarele sau de a rectifica eventuale abuzuri asupra limitelor satului moldovenesc demonstrează păstrarea unor tradiţii familiare în cadrul societăţii medievale moldoveneşti. Desigur că unele dintre aceste instituţii au originea la diferite neamuri turanice ce s-au succedat în trecerea lor peste pământul cuprins de Munţii Carpaţi şi Nistru, fapt demonstrat şi întărit de către autor.  
     Un alt aspect tratat de autorul cărţii într-o manieră serioasă şi ştiinţifică o reprezintă instituţia conducătorilor locali, a zemlenilor, juzilor şi cnejilor, formă de organizare românească cu influenţe politice şi militare alogene. Analiza şi interpretarea acestor probleme arată că aceste instituţii, unele numite cu termeni de origine turanică, sunt de fapt de origine locală apărute în vâltoarea migraților epocii şi necesităţilor presupuse de acestea. Însăşi organizarea militară a satului moldovenesc prin crearea corpului cercetaşilor şi a trupelor de pază demonstrează împletirea de civilizaţie între localnici şi năvălitori. 
    Partea a doua tratează raportul dintre proprietatea funciară şi aşezarea politică şi economică a societăţii feudale de la est de Carpaţi. Proprietatea funciară a reprezentat un liant dintre primii domnitori ai statului moldav veniţi dinspre Maramureş şi populaţia acelor locuri, acei "puternici", continuatorii formelor de organizare prestatale, cu continuări de tradiţii gentilice. Raportul dintre boierii de curte, cei în care aveau încredere primii domnitori ai statului moldav şi boierii de ţară, cei ce reprezentau autoritatea în rândul populaţiei găsite de descălecători a determinat evoluţia ulterioară a tânărului stat. Simbioza şi interdependențele dintre cele două categorii privilegiate au consolidat autoritatea centrală dar a dat şi consistenţă noii organizări politice, economice şi militare a Moldovei. Astfel, o caracteristică a modelului de societate o reprezintă dreptul femeilor de a participa la moştenirea averii tatălui sau a soţului alături de bărbaţi. Situaţia este unică în spaţiul românesc, demonstrând specificitatea organizării medievale moldoveneşti.
   Împroprietărirea ţăranilor şi nu numai a acestora pentru "slujba dreaptă şi credincioasă" arată cât de importantă era pentru liderii politici moldoveni atragerea fidelilor de partea domniei şi răsplătirea lor pentru meritele militare dovedite. Donarea satelor locuite de megieşi către războinici se făcea pe baza dreptului de proprietate a domnitorului asupra întregii ţări şi era parte integrantă din jurământul de vasalitate specific evului mediu. Odată cu aceste donaţii erau cedaţi proaspeţilor privilegiaţi sate sau sălaşe de tătari, situaţi în zona văii Siretului, de ţigani, având statutul de robi. În timp aceste danii sau generalizat, printre beneficiari fiind şi bisericile şi mănăstirile răsplătite generos de autoritatea centrală pentru serviciile aduse domniei. Întărirea puterii tinerii mitropolii moldave şi a episcopiilor subordonate făcea parte din politica mai largă de a consolida autoritatea statului şi de a-i întări prestigiul său internaţional.
   Partea a treia a lucrării tratează actul de justiţie şi componentele sale. Rolul crescut al dreptului pământului în organizarea statului şi a satului moldovean denotă o continuitate instituţională, chiar dacă ea poate fi considerată arhaică. Folosirea "oamenilor buni şi bătrâni" în actul de justiţie, atât pentru chestiunile civile cum ar fi delimitarea unor moşii, discutarea unor încălcări de hotare, moştenirea şi dreptul de preempțiune al megieşilor, cât şi în chestiunile de ordin penal de la vătămări până la crimă arată rolul crescut al acestora în funcţionarea satului pe toate laturile vieţii economice, sociale sau militare. Dreptul victimelor de a solicita despăgubiri materiale cât şi pedeapsa capitală pentru o crimă denotă un model juridic ce îmbină tradiţiile gentilice cu cele ale dreptului medieval de inspiraţie bizantină sau polonă.
   Aşadar, lucrarea istoricul Alexandru I. Gonţa reprezintă un punct de reper pentru istoriografia medievală românească, comparabilă prin calitatea argumentaţiei ştiinţifice, a metodei cu lucrările şcolii analelor franceze. Orice iubitor de istorie de calitate trebuie să deţină în biblioteca sa această lucrare, un veritabil punct de referinţă în istoria medievală moldovenească şi nu numai. 
     
       

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Declaraţia Drepturilor (1689)

Formarea statelor medievale românești

Ideea de Europa (clasa a XI-a)